Visez în tăcere,aştern gânduri,
Mă simt abandonată în tristeţe.
În destul de albastru voi pluti,
La fel ca într-un rău de fericire.
În el am să înot să ajung la tine
În reflecţii de noapte înstelată
Durerea aparentă a strigat....
A devenit clar, amintirile insistă.
Apele-s tulburi nu pot să visez
Cum să dispar încet în lumină
Zburând în ritmul meu blând
În rugăciunea tăcerii lunare.
Ai intrat în sufletul meu dezgolit
Fără să-ţi pese de ceia ce simt
Între sufletul tău şi al meu
Un pod lung de sensibilitate.
Este mai greu să respir acum,
Şi ştiu că nu pot să dau înapoi
O viaţă în nuanţe de amintiri...
Tot ce mă doare încerc să repar.
Am o minte destul de sumbră
Convinsă că viaţă-i fără speranţă
Dar în inima mea arde o lumânare
Ce îmi arată că mă pot descurca.
Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒღೋ══.T.P.═══ ღೋƸ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒ
AUTOR~TEODORA POPESCU~15-02-2014~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu